Tag Archives: media

Unde greșim față de Wikileaks

3 May

Un motiv pentru care îmi place enorm să trăiesc aici și acum (prin aici nu mă refer la România, ci la chestiile care se întâmplă online, deci și în jurul meu) e că miros o revoluție, se apropie tot mai puternic și am și eu ocazia s-o observ. Wikileaks.

Faza cu Wikileaks e că suntem prea antrenaţi să găsim nod în papură pentru a vedea imaginea de ansamblu.  Dacă faci parte dintr-o generaţie a celor care ştiu să profite de tehnologie pentru a curăţa lumea de modele parazitare, eşti un om inteligent şi ai ceva urme de altruism, nu ţi-e frică de un proiect cum e Wikileaks şi nici nu îl discreditezi din motive de conţinut. E vorba despre o mişcare ideologică, antrenată de un nou tip de presiune: gândul că orice lucru ascuns poate să iasă la suprafață. Oricând.  Că limitele privacy-ului au suferit restructurări majore în epoca digitală ştim. Dar dacă limitele transparenţei, la nivel internaţional, sunt împinse mult mai departe decât s-a văzut vreodată în istorie… se anunţă ceva agitaţie.

Chiar dacă unii spun că deocamdată nu s-au diseminat chestii groundbreaking și alții consideră cable-urile impregnate de picanterii şi trivialităţi legate de cum trăiesc cei bogaţi şi infami, nu asta e important aici. Cheia de boltă a mişcării e să împământeze sămânţa fricii de-a fi descoperit. Ăsta e mesajul Wikileaks: într-o lume a transparenţei totale, orice informaţie va putea fi făcută publică. Wikileaks nu ar trebui să încrețească frunți prin informațiile răspândite până acum, cât prin ideea chestiilor care vor fi făcute publice de-acum încolo. Prin faptul că au cum să pună pe ecranul fiecăruia materia primă a diplomației internaționale. Mizeria, brută și aburindă, livrată în masă.

E încă o tentativă în istorie de-a face cunoscute măruntaiele diplomației (vezi cazul Lev Troțki), încă un șut in fundul secretomaniei, dar care trebuie încurajat pentru a produce o schimbare de durată. Pentru că există încă oameni destul de integri în lume şi care, de-acum, ştiind că au la dispoziţie baza tehnologică, vor lovi prin “blowing the whistle” asupra cazurilor dubioase.

Cu cât mai multe cable-uri, cu atât teama de a ascunde în continuare informaţii murdare va creşte. Şi când teama asta o să atingă o cotă critică, poate vom putea spera la o reconfigurare a practicilor de conducere. De aici există două variante: ori diplomaţia va merge cu vreun secol-două în urmă, când se dormea cu documente secrete sub pernă, ori opinia publică (după lungi şi obositoare expuneri la diverse note diplomatice dubioase) va reacţiona, unitar şi în forţă. Şi poate există şansa să construim în timp o democraţie în care presiunea puterii să vină şi dinspre public.