Unde greșim față de Wikileaks

3 May

Un motiv pentru care îmi place enorm să trăiesc aici și acum (prin aici nu mă refer la România, ci la chestiile care se întâmplă online, deci și în jurul meu) e că miros o revoluție, se apropie tot mai puternic și am și eu ocazia s-o observ. Wikileaks.

Faza cu Wikileaks e că suntem prea antrenaţi să găsim nod în papură pentru a vedea imaginea de ansamblu.  Dacă faci parte dintr-o generaţie a celor care ştiu să profite de tehnologie pentru a curăţa lumea de modele parazitare, eşti un om inteligent şi ai ceva urme de altruism, nu ţi-e frică de un proiect cum e Wikileaks şi nici nu îl discreditezi din motive de conţinut. E vorba despre o mişcare ideologică, antrenată de un nou tip de presiune: gândul că orice lucru ascuns poate să iasă la suprafață. Oricând.  Că limitele privacy-ului au suferit restructurări majore în epoca digitală ştim. Dar dacă limitele transparenţei, la nivel internaţional, sunt împinse mult mai departe decât s-a văzut vreodată în istorie… se anunţă ceva agitaţie.

Chiar dacă unii spun că deocamdată nu s-au diseminat chestii groundbreaking și alții consideră cable-urile impregnate de picanterii şi trivialităţi legate de cum trăiesc cei bogaţi şi infami, nu asta e important aici. Cheia de boltă a mişcării e să împământeze sămânţa fricii de-a fi descoperit. Ăsta e mesajul Wikileaks: într-o lume a transparenţei totale, orice informaţie va putea fi făcută publică. Wikileaks nu ar trebui să încrețească frunți prin informațiile răspândite până acum, cât prin ideea chestiilor care vor fi făcute publice de-acum încolo. Prin faptul că au cum să pună pe ecranul fiecăruia materia primă a diplomației internaționale. Mizeria, brută și aburindă, livrată în masă.

E încă o tentativă în istorie de-a face cunoscute măruntaiele diplomației (vezi cazul Lev Troțki), încă un șut in fundul secretomaniei, dar care trebuie încurajat pentru a produce o schimbare de durată. Pentru că există încă oameni destul de integri în lume şi care, de-acum, ştiind că au la dispoziţie baza tehnologică, vor lovi prin “blowing the whistle” asupra cazurilor dubioase.

Cu cât mai multe cable-uri, cu atât teama de a ascunde în continuare informaţii murdare va creşte. Şi când teama asta o să atingă o cotă critică, poate vom putea spera la o reconfigurare a practicilor de conducere. De aici există două variante: ori diplomaţia va merge cu vreun secol-două în urmă, când se dormea cu documente secrete sub pernă, ori opinia publică (după lungi şi obositoare expuneri la diverse note diplomatice dubioase) va reacţiona, unitar şi în forţă. Şi poate există şansa să construim în timp o democraţie în care presiunea puterii să vină şi dinspre public.

Advertisements

2 Responses to “Unde greșim față de Wikileaks”

  1. Florin May 12, 2011 at 12:04 #

    am gresit cu wikileaks, da. e gresit sa nu-ti pui destule intrebari, sa nu urmaresti intuitia. informatiile dezvaluite erau toate aproape publice, dar totusi socante. nimic nou, mai exact. paine si circ de la cei destepti pentru cei prosti. bleah

  2. Ilinca May 12, 2011 at 21:28 #

    Nu conteaza cat sunt de noi informatiile. Da,in mare au confirmat chestii pe care le banuia lumea de mult. Ce e misto – toate discutiile alea despre lucrurile “aproape publice” se vor purta la un alt nivel, de la speculatii la fapte demonstrate clar.
    Plus ca de-acum se poate publica orice, oricand – alta chestie awesome, pentru ca e posibil ca ideea asta sa bage panica in unii (si aici ma refer la sefi de state cu hidden agendas) si sa-i forteze sa fie mai transparenti, mai clean si asa mai departe.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s